Bulgaria, cu un pas înaintea României în ce privește adoptarea euro. FMI: Ar putea înlocui leva cu euro în 2023

Bulgaria, cu un pas înaintea României în ce privește adoptarea euro. FMI: Ar putea înlocui leva cu euro în 2023
Publicat: 26/01/2020, 20:37

Bulgaria este membră a Uniunii Europene din 2007, speră să se alăture mecanismului ERM-2, ce precede intrarea în zone euro, până la sfârșitul lunii aprilie și să adopte euro în 2023.

Georgieva a declarat că președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, „vede foarte pozitiv” demersul Bulgariei pentru intrarea în zona euro și i-a spus la Forumul Economic Mondial de la Davos că „se pare că bulgara va fi vorbită curând în sala unde au loc întâlnirile zonei euro”.

Georgieva, care este de origine bulgară, a declarat că intrarea în zona euro va fi benefică pentru țară, va oferi mai multă securitate monetară și o va proteja de incertitudinile globale.

Bulgaria, a cărei monedă, leva, este deja legată de euro, îndeplinește criteriile nominale pentru a adopta moneda unică, cu finanțe publice sănătoase și datorii reduse, dar este, de asemenea, unul dintre cele mai sărace și corupte state membre ale UE.

„Bulgaria în ansamblu stă foarte bine. Există două bănci care au avut probleme, dar lucrează la ele și nu văd probleme”, a spus Georgieva.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
S-a rezolvat o mare enigmă a României. Ce se află în celebrul tunel din munți
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Alfred Simonis, al treilea om în stat, de vorbă cu Adrian Artene | EXCLUSIV Altceva...
×